Fundația caritabilă "Maria Ionașcu". O șansă de viață, pentru copiii loviți fără voia lor de viață.

Fundația caritabilă "Maria Ionașcu". O șansă de viață, pentru copiii loviți fără voia lor de viață.

În documentele UNICEF, structură aflată în subordinea ONU, copiii instituţionalizaţi sunt definiţi drept o categorie de copii care cresc în circumstanțe deosebit de dificile. Conform UNICEF, majoritatea dintre ei au de făcut față unui triplu dezavantaj:

1. Experiența care a făcut să se afle în imposibilitatea de a crește în propria familie, experiență traumatizantă în toate variantele ei;

2. În majoritatea cazurilor se adaugă dezavantajul de a fi îngrijiți într-un mediu instituțional care, adesea, nu numai că nu raspunde nevoilor fizice și psihosociale ale copilului, dar îl pune în fața unor experiențe în care i se încalcă drepturile și devine subiect al neglijării, al traumelor fizice și sexuale.

3. Copiii instituționalizați se confruntă cu nesiguranța viitorului lor. Lipsa oportunităților de învățare a rolurilor și deprinderilor necesare vieții adulte, deprivarea de experiențe emoționale indispensabile adaptării sociale adecvate, absența suportului acordat, de obicei, de familie, întunecă prognosticul evoluției lor.

Acestea sunt scrise în documentele oficiale ale ONU. Dar dincolo de ele, dincolo de statistici - potrivit ANPDCA, 4.865 de minori erau în grija statului român la începutul anului 2023 – dincolo de studii clinice şi sociologice, în spatele fiecărei astfel de cifre se află un suflet. Un copil. Un copil lovit de soartă fără voia lui. Un copil care va pleca în viaţă cu o încărcătură grea, o povară pe care nimeni nu va putea să i-o ia pe de-antregul. Totuşi, ea poate fi uşurată.

După cum spune şi punctul trei din documentul citat: „Copiii instituționalizați se confruntă cu nesiguranța viitorului lor.”

Aici, Fundaţia „Maria Ionaşcu” doreşte să intervină. Dacă ceea ce au suferit aceşti nefericiţi ai sorţii, cei mai mulţi dintre ei încă din clipa în care s-au născut, greu mai poate fi reparat, sprijinirea primilor lor paşi în viaţa de adulţi poate fi făcută cu mare succes de către oameni cu suflet mare.

Din păcate, la statul român nu există niciun fel de speranţă pentru a li se acorda o şansă acestor copiii. Odată devenit major, copilul insituţionalizat, cu acel bagaj greu în suflet şi în conştiinţă este dat pur şi simplu afară pe uşa orfelinatului. Azvârlit într-o lume pe care nu o ştie şi în care nu se poate adapta decât în două moduri: fie devine prada sigură a traficanţilor de droguri şi de carne vie, fie, pentru a supravieţui, aplică metodele pe care le-a deprins în orfelinat. Adică: loveşte, fură, intră în grupuri de crimă organizată, sau chiar ucide cu sânge rece. Cu alte cuvinte, devine un infractor, care mai devreme sau mai târziu va fi prins şi condamnat şi va schimba ortfelinatul unde a fost închis până la majorat, cu puşcăria.

Aşadar, momentul în care un adolescent este nevoit să părăsească orfelinatul în care a crescut este unul crucial în viaţa lui. O răspântie decisivă, în care o poate lua pe căile rele pe care le-am enumerat, sau poate fi ajutat să se integreze în lumea normală. Să devină şi el un om normal. Gesturile prin care se poate realiza acest deziderat sunt multiple. De la angajarea lui la o firmă unde să înveţe o meserie din care să-şi câştige pâinea, până la un ajutor material care să nu-l facă să plece în viaţă cu mâinile goale, doar cu povara unei copilării, altfel decât a copiilor crescuţi de părinţi.

Căile prin care doreşte să acţioneze Fundaţia „Maria Ionaşcu” sunt două. Una la nivel naţional. Iniţiativa unui act normativ pentru reorganizarea completă a funcţionării şi subordonării acestor orfelinate. În primul rând trecerea DGASPC-urilor din subordinea consiliilor judeţene, cum este astăzi, subordonare absolut ineficientă, la Ministerul Familiei. De asemenea, schimbarea programei. Orfelinatul să nu fie doar un loc de adăpost pentru un copil lovit de soartă, care dacă are un acoperiş deasupra capului şi un blid cu mâncare, se consideră că statul şi-a făcut datoria faţă de el, ci un loc în care să capete deprinderile necesare unei vieţi normale după ce părăseşte instituţia. Şi, nu în ultimul rând, asigurarea unui loc de muncă, în conformitate cu pregătirea pe care o capătă în orfelinat. Nu este vorba, în economia de piaţă, de a obliga pe cineva să angajeze un astfel de adolescent. Dar prin măsuri fiscale, prin alte măsuri şi facilităţi pentru firmele care angajază astfel de tineri, angajarea lor ar deveni mai lesnicioasă.

Cea de-a doua cale prin care Fundaţia „Maria Ionaşcu” doreşte să ajute astfel de copiii este una concretă, punctuală. Acum, preocuparea numărul unu este de a-i construi sau achiziţiona o locuinţă, cât de modestă, unei tinere instituţionalizate la Rădăuţi, Iulia Biriş, care în curâbnd va fi nevoită să prăsească orfelinatul. Ca să aibă unde se adăposti atunci când nu va mai avea dreptul la un acoperiş deasupra capului. Ca să poată să înceapă o viaţă normală. Iulia Biriş, cu ajutorul dumneavoastră, poate deveni un exemplu simbol. Un exemplu că se poate. Că aceşti nefericiţi nu sunt condamnaţi toată viaţa la nefericire.