Asociaţia caritabilă, sau binele adus atunci când statul este neputincios

Asociaţia caritabilă, sau binele adus atunci când statul este neputincios

Dacă ar fi să definim foarte simplu o asociaţie sau organizaţie caritabilă, am spune că este lucrarea unor oameni cărora le pasă de semenii lor, care încearcă să facă, pentru oameni aflaţi în nevoie, ceea ce statul nu este capabil să facă. Din neştiinţă, din rea voinţă, din indolenţă, din lipsa de omenie a unor funcţionari plătiţi din banii noştri pentru a avea grijă de cetăţeni, dar care merg la serviciu ca să aibă de unde se întoarce, bifând că a mai trecut o zi din cât a mai rămas până la pensie.

O asociaţie sau o organizaţie caritabilă face toate acţiunile ei în folosul unor semeni năpăstuiţi, fără să aibă niciun fel de câştig material din asta. Doar mulţumirea, bucuria, că un om, sau mai mulţi, un copil, sau mai mulţi, nu mai sunt trişti. Că au măcar un singur motiv să zâmbească.

Asociaţia caritabilă „Maria Ionaşcu” îşi propune şi ea acelaşi lucru. Să ajute. Obiectivul pe care şi l-a propus este unul greu de atins, dar nu imposibil, atâta vreme cât în ţara asta mai există oameni cărora le pasă de semenii lor, chiar dacă nu i-au cunoscut faţă în faţă.

Acum, acţiunea cea mai importantă a Asociaţiei caritabile „Maria Ionaşcu” este să suplinească lipsa de interes a statului faţă de nişte tineri care riscă să se piardă. Mai exact este vorba despre o tânără care face parte din cea mai vulnerabilă categorie de copii şi adolescenţi: orfanii. Copiii instituţionalizaţi. Cei care nu au cunoscut deloc, sau au cunoscut atât de puţin încât nu-şi mai aduc aminte, căldura unui cămin. Bucuria de a sărbători în familie. De a sărbători orice, de la Paşte, sau Crăciun, până la zilele de naştere ale părinţilor sau fraţilor. Bucuria de a avea cu cine sta de vorbă despre problemele care te frământă. Privilegiul de a cere un sfat unui apropiat.

Pentru aceşti copii, când ajung la vârsta majoratului, statul nu mai face nimic. Consideră că a făcut destul până atunci. Aşa că după ce împlinesc 18 ani, sunt trimişi pe uşa orfelinatului afară, într-o lume pe care nu o cunosc deloc şi de ale cărei primejdii nu ştiu să se ferească. Iar afară, la uşa acestor orfelinate, pândesc traficanţii de droguri şi traficanţii de carne vie, ori alţi infractori care găsesc aici materia primă pentru fărădelegile lor. Din păcate, statisticile sunt îngrozitoare. Majoritatea covârşitoare a acestor tineri ajung, ori victime ale traficanţilor, ori, la rândul lor, infractori, care mai devreme sau mai târziu înfundă puşcăria.

Asociaţia caritabilă „Maria Ionaşcu” şi-a propus ca să suplinească această nepăsare a statului. Desigur, nu poate rezolva problema global. Asta se face prin oameni din fruntea ţării bine intenţionaţi şi legi folositoare. Dar punctual, a decis să se implice în a strânge fonduri pentru ca unul dintre copiii, de fapt o adolescentă, pe care în scurt timp legea o obligă să părăsească orgelinatul, să aibă un acoperiş deasupra capului. Să aibă unde merge când nu va mai putea sta la cămin. Să aibă un cămin al ei. Se numeşte Iulia Biriş. Este o tânără care scrie poezii. Şi nu orice fel de poezii. Ci premiate la concursurile de literatură. Iulia Biriş are şi un volum de versuri care a văzut lumina tiparului. Iulia Biriş vrea să devină psiholog. Pentru asta a şi intrat la Facultatea de Psihologie. Dar nu orice fel de psiholog. La rândul ei, un copil trecut prin atâtea greutăţi, vrea să ajute. Vrea să devină psiholog la un penitenciar, pentru că este convinsă că, folosindu-şi experienţa acumulată în viaţa care până acum a lovit-o din plin, poate să-i înţeleagă mai bine pe cei care se află în penitenciar, la o mare cumpănă din viaţa lor.

Asta fac asociaţiile şi organizaţiile caritabile. Ajută! Suplinesc ceea ce statul, cu întreg aparatul lui de funcţionari, nu este capabil să facă. Desigur, în acţiunile lor, nu pot suplini complet statul. Nici nu au forţă financiară pentru asta, oricât s-ar strădui să adune fonduri de la oameni cu inima bună. Dar, aşa cum marea este alcătuită din picături, punctual, ajutând pe câte cineva, picătură cu picătură, asociaţiile şi organizaţiile caritabile poate nu reuşesc să adune o mare. Dar asta strict numai din punct de vedere material. Pentru că altminteri, fiecare dintre ele adună un ocean de dragoste, de înţelegere, de afecţiune, de empatie pentru oameni pe care viaţa i-a lovit, pe unii chiar de la naştere, cum este cazul Iuliei Biriş, şi care au nevoie de ajutor.

Daniel Ionaşcu

Sorin Ovidiu Bălan