Asociaţia Caritabilă Maria Ionaşcu în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi !

Asociaţia Caritabilă „Maria Ionaşcu” în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Ceea ce vedeţi în acest clip, este una dintre acele imagini. Bucuria acelui copil, care a fost lovit de soartă, nu poate fi descrisă nici în o mie, nici intr-un milion de cuvinte. Bucuria unei fiinţe născută parcă să nu aibă parte de bucurii în viaţa asta este de nedescris în cuvinte. Trebuie doar privită şi înţeleasă.

Din păcate, imaginea aceasta nu a fost înregistrată la noi în ţară. Ci undeva, unde semenii acelui nefericit se străduiesc să demonstreze că nu s-a născut doar pentru a suferi. Şi reuşesc, după cum se vede. Reuşesc printr-un gest simplu. Un gest care nu costă deloc mulţi bani. Dar costă foarte multă compasiune, costă foarte, foarte multă dorinţă de a ajuta şi de a face o bucurie celui de lângă tine, aflat în mare lipsă de astfel de momente.

Aşa cum marea este alcătuită din picături, aşa şi aceste gesturi simple, pot fi picăturile care să alcătuiască marea de bucurii, cât de mărunte, care să-i ducă pe aceşti oameni spre o normalitate cât mai apropiată de a noastră.

Din păcate, spunem din nou, putem pune în opoziţie cu această imagine simplă, una groaznică înregistrată la noi. Oameni cu dizabilităţi grave au fost chemaţi de către funcţionari atotstăpânitori, să fie verificaţi dacă nu cumva le-a crescut între timp picioarele sau mâinile pe care le aveau lipsă. Dacă nu cumva li s-a vindecat coloana şi, în loc să se târască în scaunul cu rotile, zburdă pe terenul de sport. Voiau funcţionarii să verifice dacă mai merită nefericiţii ajutorul social, sau nu. Iaginile de la aceste centre – nici nu contează ce nume pompos aveau, oricum, ceva care conţinea şi cuvântul „ajutor” – imeginile de la aceste veritabile citadele în care tronau funcţionăraşii-Dumnezei care chemaseră la ei pe cei mai nevolnici dintre cei pe care îi stăpâneau au făcut înconjurul lumii la vremea respectivă. Bătrâni care urcau, efectiv, în patru labe scările. Mutilaţi care efectiv se târau să urce treaptă cu treaptă. O imagine a groazei şi neputinţei, dar şi a nepăsării.

Desigur că funcţionarii atotputernici s-ar fi putut deplasa ei la domiciliile nefericiţilor, ca să constate că nu le-a cescut la loc vreo mână sau picior.

Dar ceea ce vă relatăm acum, dorim să rămână excepţia care, repet, ne-a făcut de râs în toată lumea.

Asociaţia Caritabilă „Maria Ionaşcu” doreşte să vină şi în sprijinul acestor oameni. Pentru că, indiferent că sunt imobilizaţi într-un căruţ, fie că sunt căzuţi la pat, fie că sunt neputincioşi să-şi poarte singuri de grijă, tot oameni sunt. Statul român nu face aproape nimic pentru ei, deşi, pentru a fi în ton cu Europa civilizată, am dat şi noi câteva legi în acest sens. Care, după cum putem vedea, nu sunt respectate.

Atunci, să facem noi! Să ne ajutăm noi pe noi, pentru că statului, prin instituţiile sale plătite din banii noştri pentru asta, nu îi pasă. Nu sunt lucuri complicate şi, mai ales, deloc costisitoare. Pentru o comunitate înseamnă, practic, câţiva bănuţi. Dar obligatorii pentru ca să ne considerăm nişte oameni civilizaţi. O balustradă la scările care duc la instituţii, o simplă, banală balustradă fără de care bătrânii nu le pot urca. Nu e mult! Nu e greu! O balustradă la nivelul mâinii pe pereţii culoarelor unde se află ghişeele unei instituţii de stat pusă pe adunat bani de la cei care n-au, dar care sunt cei mai conştiincioşi în a-şi plăti dările la timp, de care să se sprijine când se deplasează de la un ghişeu la altul. O rampă, alături de scări, pe care să poată urca un invalid într-un căruţ. Un ascensor special, care nu costă deloc mult, cu care să poată urca un imobilizat, dacă nu are cine să-i împingă scaunul cu rotile. Un leagăn puţin modificat, alături de celelalte leagăne din parc, în care să se dea şi să se bucure şi un copil cu dizabilităţi.

Ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să începem o campanie de ajutorare a acestor oameni. Concret, vom identifica locurile unde este nevoie de asemenea accesorii, care să-i ajute şi pe cei cu dizabilităţi şi vom face toate demersurile, inclusiv cele juridice, pentru ca legea să fie respectată. Pentru ca şi cei care nu au avut norocul nostru şi au fost, fără voia lor, loviţi de soartă, să poată să se apropie cât mai mult de normalitatea noastră.

Vă chemăm să vă alăturaţi iniţiativei noastre şi să ne semnalaţi unde există astfel de locuri, unde semenii noştri cu dizabilităţi nu au acces din cauza lipsei unei banale balustrade sau a unui ascensor special, deloc costisitor.

Daniel Ionaşcu

Sorin Ovidiu Bălan